Sesizarea Organelor Judiciare

Prezentare generală

Sesizarea organelor judiciare se poate realiza prin următoarele moduri: sesizarea din oficiu, plângerea penală, plângerea prealabilă, denunț precum și prin alte modalități de sesizare prevăzute în mod expres de lege.

Încadrarea sesizării se face de organul de urmărire penală având în vedere criterii substanțiale astfel chiar și în ipoteza în care înscrisul prin care o persoană solicită tragerea la răspundere penală denumește înscrisul în, să spunem plângere sau denunț, organul de urmărire penală constatând manifestarea de voință a acesteia va încadra sesizarea în mod corespunzător.

După momentul primiri sesizării, art. 294 din Codul de Procedură Penală prevede obligația organului de urmărire penală de a proceda la verificarea competenței sale, reprezentând practic o etapă prealabilă declanșării procesului penal care vizează regularitatea actului de sesizare, competența organului judiciar sau existența unor impedimente pentru începerea urmăririi penale în cauză. În ceea ce privește competența, verificarea are loc cu privire la cea funcțională, materială, teritorială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, procurorul fiind singurul competent a se pronunța cu privire la acestea.

Cu privire la examinarea sesizării în cazul plângerii sau al denunțului actuala reglementare face distincție cu privire la condițiile de fond și de formă esențiale sau neesențiale ale sesizării. Astfel, în cazul în care sesizarea conține lipsuri neesențiale aceasta se va restitui petiționarului pe cale administrativă cu indicarea completărilor care sunt necesare.

În cazul în care sesizarea prezintă lipsuri esențiale care conduc la împiedicare începerii urmăririi penale se va dispune clasarea. Doctrina arată că „lipsurile esențiale sunt acelea care nu pot fi remediate și care împiedică determinarea cadrului procesual, precum lipsa numelui persoanei care a formulat sesizarea, lipsa semnăturii sau lipsa totală a descrierii faptei. Pot fi considerate lipsuri neesențiale cele care impun lămuriri suplimentare pentru a stabili limitele în care este investit organul judiciar, precum descrierea incompletă sau confuză a faptei”.